Buletin informativ - 90 de ani de la fondarea Organizaţiei Internaţionale a Muncii.Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă: activităţi şi realizări
Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) este o Agenţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite, care prin structura sa tripartită implică participarea în calitate de membru cu drepturi depline a guvernului, patronatelor şi sindicatelor. Instituită acum 90 de ani OIM promovează cu insistenţă pacea şi echitatea în toate ţările lumii.
Din 1995 ţara noastră a aderat la OIM şi până in prezent a ratificat peste 38 de Convenţii ale organizaţiei menţionate, care vizează diferite aspecte din domeniul dat, inclusiv şi cele referitoare la utilizarea forţei de munca, politica de ocupare a forţei de munca, orientarea şi formarea profesională, politica socială, lucrătorii migranţi, etc.
Activitatea actuală a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Munca a fost marcată la începuturile ei de Hotărârea Guvernului R.S.S. Moldova nr. 88 din 18 februarie 1991 „Cu privire la crearea Serviciului de stat pentru utilizarea braţelor de munca în R.S.S. Moldova” prin care s-a instituit Serviciul respectiv, fiind totodată stabilite bazele juridice, economice şi organizatorice ale sistemului de garanţii sociale în scopul realizării politicii de stat privind accesul liber al cetăţenilor la munca şi asigurarea protecţiei sociale a populaţiei în caz de şomaj.
Astfel, a fost adoptată de către Parlamentul RM Legea nr. 878-XII din 21.01.1992 privind utilizarea forţei de munca. În anul 1995 Parlamentul RM a ratificat Convenţiile OIM nr. 88 privind Serviciul de ocupare a forţei de munca şi nr. 122 privind politica de ocupare a forţei de munca, iar în 2001 - Convenţiile OIM nr. 142 privind orientarea profesională şi pregătirea profesională în domeniul valorificării resurselor umane şi nr. 181 privind agenţiile private de ocupare a forţei de munca.
Totodată, conform normelor europene şi internaţionale în domeniu a fost adoptată o nouă lege - Legea nr. 102-XV/2003 privind ocuparea forţei de munca şi protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de munca prin care Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Munca este abilitată să promoveze politicile, strategiile şi programele de stat în domeniul dezvoltării pieţei forţei de munca, protecţiei sociale a persoanelor aflate în căutarea unui loc de munca, prevenirii şomajului şi combaterii efectelor lui sociale.
Aşadar, dintr-o instituţie care se ocupa iniţial preponderent cu plăţile ajutoarelor de şomaj, Agenţia Naţională s-a transformat într-un furnizor de diverse servicii pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de munca: informare şi consiliere profesională, formare profesională; servicii de preconcediere, mediere a muncii, consultanţă pentru iniţierea şi întreţinerea unei afaceri, subvenţionarea locurilor de munca în care sunt încadrate persoane din rândul unor categorii ale populaţiei, stimularea mobilităţii forţei de munca, acordarea de credite avantajoase pentru crearea de noi locuri de munca şi multe altele.
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Munca este organul central al serviciului public desconcentrat de specialitate, cu statut de persoană juridică, în subordinea Ministerului Economiei si Comerţului, administrată începând cu decembrie 2003 de Consiliul de administraţie, format din reprezentanţii partenerilor dialogului social (Guvern, Patronat, Sindicate), care la nivel teritorial are 35 de agenţii pentru ocuparea forţei de munca, inclusiv: 32 de agenţii raionale, 2 agenţii municipale (Bălţi şi Chişinău), 1 agenţie în UTA Găgăuzia.
Agenţia Naţională împreună cu cele 35 de agenţii teritoriale pentru ocuparea forţei de munca acordă serviciile sale şomerilor şi agenţilor economici, astfel contribuind la formarea şi sporirea eficienţei funcţionării pieţei muncii prin transparenţa informaţiei privind piaţa muncii, accesul liber şi fără discriminare la piaţa muncii, acordat tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de munca, susţinerea materială şi psihologică a persoanelor aflate în şomaj.
Astăzi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Munca este deja recunoscută pe piaţa muncii prin aplicarea strategiilor pe piaţa muncii, instituţionalizarea dialogului social în domeniul ocupării forţei de munca, orientării şi formării profesionale şi protecţiei sociale a şomerilor; realizarea politicii de stat în domeniul migraţiei forţei de munca; elaborarea pronosticurilor şi planurilor de acţiuni în domeniul ocupării forţei de munca; informarea populaţiei despre cererea şi oferta pieţei muncii, etc.
Odată cu ratificarea mai multor convenţii ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii, inclusiv Convenţia nr. 122 privind politica de ocupare a forţei de munca, în Republica Moldova s-au întreprins mai multe măsuri în vederea îmbunătăţirii funcţionării pieţei muncii. S-a perfecţionat cadrul normativ-legislativ, a fost elaborată Strategia Naţională privind politicile de ocupare a forţei de munca pe anii 2007-2015, anual se elaborează Planul Naţional de acţiuni privind implementarea politicilor de ocupare, care au fost elaborate în concordanţă cu cerinţele convenţiilor OIM ratificate.
Au fost implementate noi activităţi, care au contribuit la sporirea nivelului de ocupare a forţei de munca: implementarea politicilor gender, dezvoltarea sistemului informaţional al pieţei forţei de munca, implementarea măsurilor active de stimulare a forţei de munca, orientarea şi formarea profesională, implementarea activităţii de mediere electronică, etc.
Datorită perfecţionării legislaţiei în domeniul ocupării forţei de munca, activizării măsurilor active, conlucrării cu agenţii economici este în creştere numărul locurilor vacante declarate de angajatori agenţiilor teritoriale. Dacă în anul 1999 au fost declarate de către angajatori 25,7 mii locuri de munca libere, apoi în anul 2008 au fost declarate deja cca. 49 mii locuri de munca libere.
Numărul persoanelor care beneficiază de serviciile Agenţiei Naţionale se menţine la un nivel stabil pe parcursul ultimilor ani. Diversificarea permanentă a activităţilor Agenţiei Naţionale prin intermediul structurilor sale teritoriale a permis sporirea numărului persoanelor susţinute la plasarea în câmpul muncii, antrenate la lucrări publice, etc.
Numai pe parcursul ultimilor 8 ani, cu suportul structurilor Agenţiei Naţionale au fost plasate în câmpul muncii 216128 mii persoane, au fost antrenate la lucrări publice 22858 mii persoane.
În scopul implementării eficiente a prevederilor Convenţiei OIM nr. 142 privind orientarea profesională şi pregătirea profesională în domeniul valorificării resurselor umane, creării unui sistem naţional unic, integral şi deschis care ar cuprinde toate tipurile şi nivelurile de orientare, pregătire şi instruire profesională, capabil să asigure un cadru normativ adecvat şi condiţii organizatorice favorabile pentru valorificarea resurselor umane, a fost elaborată şi aprobată în anul 2003 Concepţia privind orientarea, pregătirea şi instruirea profesională a resurselor umane (nr. 253-XV din 19.06.03).
Formarea profesională a şomerilor constituie o verigă importantă a procesului de instruire continuă a cadrelor din economia naţională, o măsură activă de contracarare a şomajului, creştere a competitivităţii, flexibilităţii profesionale şi reintegrării şomerilor pe piaţa forţei de munca.
În scopul diminuării şomajului şi asigurării protecţiei sociale a persoanelor aflate în căutarea unui loc de munca, Agenţia Naţională de comun cu agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de munca organizează cursuri de formare profesională, potrivit pregătirii profesionale iniţiale, vechimii şi experienţei şomerilor în profesia respectivă, ţinând cont, totodată, de necesităţile şi cerinţele de moment şi de perspectivă ale pieţei forţe de munca.
Formarea profesională a şomerilor este desfăşurată în baza contractelor de colaborare privind formarea profesională a şomerilor, preponderent în instituţii de învăţământ secundar profesional (şcoli profesionale, şcoli de meserii), instituţii de învăţământ mediu de specialitate şi superior, centre şi combinate de instruire prin cursuri.
În scopul organizării formării profesionale a şomerilor în corespundere cu cerinţele agenţilor economici şi necesarul de cadre pe piaţa muncii anual se încheie contracte de colaborare cu cca. 50 instituţii de învăţământ, furnizori de formare profesională. Aceasta oferă posibilitatea de a însuşi peste 40 meserii/ profesii prioritar solicitate pe piaţa muncii.
Pe parcursul anilor 1992-2008 prin intermediul Agenţiei Naţionale (Serviciul de stat pentru utilizarea forţe de munca) au fost instruiţi la cursuri de pregătire profesională peste 79 mii de persoane.
Ponderea numărului de absolvenţi ai cursurilor de formare profesională din numărul total de şomeri înregistraţi la agenţiile teritoriale constituie 8 -10 %, (a beneficiat de cursuri fiecare al 10-lea şomer înregistrat).
Sporirea competitivităţii şi mobilităţii profesionale a şomerilor, ca garanţie a şanselor de a ocupa un loc de munca, relevă plasarea în câmpul muncii după absolvirea cursurilor în perioada respectivă a 72 la sută din numărul total de absolvenţi.
Informarea populaţiei privind situaţia pe piaţa muncii, evaluarea şi autoevaluarea personalităţii în vederea reintegrării pe piaţa muncii se realizează prin activităţi în grup şi individual, în cadrul seminarelor de instruire în tehnici şi metode de căutare a unui loc de munca, Cluburilor Muncii. Anual se organizează peste 350 de şedinţe ale Clubului Muncii cu participarea a cca 5000 persoane, se desfăşoară seminare de instruire în tehnici şi metode de căutare a unui loc de munca. Astfel, persoanele beneficiază de servicii de informare şi consiliere profesională, sunt îndreptate la cursuri de formare profesională, fapt ce permite plaseară mai rapidă în cîmpul muncii.
Pentru a oferi o informaţie amplă şi facilita accesul populaţiei la serviciile prestate pe piaţa muncii Agenţia Naţională în parteneriat cu Organizaţia Internaţională a Muncii şi Centru Internaţional pentru Dezvoltarea Politicilor Migraţionale (ICPMD), Viena, cu suportul proiectului „Eliminarea traficului de fiinţe umane din Republica Moldova şi Ucraina prin măsuri ale pieţei muncii” (finanţat de către Comisia Europeană) la finele anului 2008 au deschis trei Centre de informare despre piaţa muncii din Republica Moldova, care au fost amplasate în incinta Agenţiilor de Ocupare a Forţei de Munca a municipiilor Chişinău şi Bălţi şi raionul Cahul.
Centrele oferă consultanţă şi informaţii cu privire la oportunităţile de angajare în ţară şi condiţiile de angajare peste hotare contribuind, astfel, la stimularea mobilităţii de munca interne, prevenirea migraţiei nereglementate de munca şi reîntoarcerea cetăţenilor Republicii Moldova în ţară. Beneficiarii Centrului sunt persoanele aflate în căutarea unui loc de munca, potenţialii migranţi şi migranţii reveniţi în ţară.
Crearea centrelor de informare despre piaţa muncii reprezintă una din măsurile de protecţie a lucrătorilor migranţi, menite sa informeze pe larg despre procedurile administrative ale migraţiei. Astfel, potenţialii migranţi, persoanele reîntoarse în ţară vor avea acces atât la un pachet minim de informaţii referitoare la migraţiune, cât şi la informaţii ample privind oportunităţile de angajare pe piaţa muncii din Republica Moldova, serviciile prestate de către structurile teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Ocupare a Forţei de Munca. Totodată, prin intermediul posturilor de autoinformare prin intermediul cabinelor telefonice toţi beneficiarii pot contacta gratuit angajatorii pentru a negocia plasarea în câmpul muncii.
În cadrul proiectului moldo-suedez „Acordarea asistenţei Serviciului public de ocupare din Republica Moldova” a fost elaborată Strategia de acordare asistenţei bine determinate grupurilor vulnerabile şi implementarea acesteia în cadrul a trei agenţii-pilot pentru ocuparea forţei de munca (Bălţi, Cahul şi Chişinău). Ca grupuri ţintă au fost determinate persoanele cu handicap, persoanele eliberate din detenţie şi victimele traficului de fiinţe umane.
Tot în cadrul acestui proiect în scopul îmbunătăţirii metodelor de analiză şi prognoză a pieţei muncii, cu suportul experţilor suedezi şi lituanieni a fost elaborată şi aprobată de către Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale Metodologia de prognoză a pieţei muncii. Concepută ca sursă importantă de informaţii şi prognoză aceasta va furniza date esenţiale şi concrete asupra posibilităţilor de corelare şi structurare a cererii şi ofertei forţei de munca la nivel naţional şi teritorial.
În februarie curent a avut loc lansarea primei Prognoze a pieţei muncii pentru anul 2009 şi primului Barometru al Profesiilor.
Pentru dezvoltarea sistemului de informare al Agenţiei Naţionale au fost modernizate resursele Web - pagina oficială a ANOFM şi Portalul „Piaţa muncii în Republica Moldova”, programele aplicative din domeniul ocupării forţei de munca şi aceasta a permis trecerea la tehnologia on-line de introducere şi prelucrare a datelor pentru crearea bazei de date unice pe întreaga republică.
Anul acesta va fi implementată circulaţia documentelor electronice conform prevederilor Strategiei naţionale „Moldova electronică”, cu o ulterioară integrare în cadrul dezvoltat al Sistemului informaţional integrat al pieţei muncii. Tot pentru a. 2009 este preconizată şi implementarea conexiunilor cu serviciile respective ale Casei Naţionale de asistenţă socială, în scopul automatizării schimbului de informaţii, necesare atât procesului de evidenţă a persoanelor aflate în căutarea unui loc de munca, cât şi pentru elaborarea informaţiilor statistice.
Întru implementarea prevederilor Convenţiilor OIM nr. 97 privind migraţia în scop de angajare (ratificată de Parlamentul RM la 29.07.05) şi nr. 181 privind agenţiile private de ocupare a forţei de munca (ratificată de Parlamentul RM la 28.09.01), la 10 iulie 2008 Parlamentul Republica Moldova a adoptat Legea nr. 180-XVI cu privire la migraţia de munca, care a intrat în vigoare la 01 ianuarie 2009.
Legea prevede procedurile de imigrare a cetăţenilor străini la munca în Republica Moldova, căile şi condiţiile de angajare provizorie la munca în străinătate a cetăţenilor Republicii Moldova, drepturile şi obligaţiile lucrătorilor migranţi, clauzele contractului individual de munca.
Agenţia Naţională, care este responsabilă de implementarea legii nominalizate, acordă asistenţa lucrătorilor migranţi reîntorşi în ţara şi membrilor familiilor acestora privind reintegrarea lor pe piaţa muncii în Republica Moldova.