Nota informativă privind monitorizarea activității de formare profesională a şomerilor în anul 2018, 6 luni

Formarea profesională a șomerilor constituie o verigă importantă a procesului de instruire continuă a cadrelor din economia națională.
            Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Munca (ANOFM) prin intermediul structurilor sale teritoriale prestează  servicii de formare profesională şomerilor, pentru a le asigura acestora creșterea și diversificarea competențelor profesionale în scopul facilitării integrării pe piața muncii.     Programele de formare profesională asigură, conform legislației în vigoare, calificarea, recalificarea sau perfecționarea șomerilor şi se desfăşoară în conformitate cu cerinţele de moment şi de perspectivă ale pieţei muncii locale/naţionale şi în concordanţă cu aptitudinile individuale ale persoanelor.
            Formarea profesională a șomerilor este reglementată de prevederile art.25-26 al Legii nr. 102-XV din 13 martie 2003 privind ocuparea forței de munca și protecția socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de munca, Regulamentul privind modul de organizare a formării profesionale a șomerilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1080 din 5 septembrie 2003,
Normele metodologice privind organizarea și desfășurarea formării profesionale a șomerilor, aprobate prin ordinul comun al Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei și Ministerului Educației (nr. 42/1 din 13.03.2012 și respectiv nr.135 din 13.03.2012) cu modificările şi completările ulterioare.
            Pentru anul 2018, în rezultatul desfăşurării procedurilor de achiziţii publice la nivel centralizat au fost contractate 15 instituţii de învăţămînt, care au propus ca ofertă pentru instruire cca 39 profesii/meserii/programe de formare profesională pe specialităţi, după cum urmează:
            în mun. Chişinău au fost contractate 6 instituţii de învăţămînt, care propun pentru instruire 28 profesii/meserii/programe de formare profesională pe specialităţi;
            în mun. Bălţi au fost contractate 5 instituţii de învăţămînt, care propun pentru instruire 35 profesii/meserii/programe de formare profesională pe specialităţi;
            în r. Cahul au fost contractate 4 instituţii de învăţămînt, care propun pentru instruire 12 profesii/meserii/programe de formare profesională pe specialităţi.
            Conform Planului anual de acţiuni al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Munca pentru anul 2018, s-a planificat instruirea a 2770 şomeri. Pe parcursul I semestru 2018, au absolvit cursurile 1180 şomeri, din care: 864 persoane (73,2% din total absolvenţi) au absolvit un curs de calificare, 248 persoane (21,0%) au urmat un curs de recalificare, iar 68 persoane (5,8%) au absolvit un curs de perfecţionare.
             Ca rezultat al absolvirii cursurilor de formare profesională, 1128 şomeri au fost plasaţi în cîmpul muncii sau 95,6% din total absolvenţi. 749 şomeri (63,5% din total absolvenţi) au fost plasaţi în cîmpul muncii cu suportul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de munca, iar 379 şomeri (32,1%) s-au angajat de sine stătător.
            Pe parcursul semestrului I, 2018 au fost înmatriculate la cursuri de formare profesională 853 persoane, cu nivelul de studii: primare – 15 persoane (1,8%), gimnaziale – 424 persoane (49,7%), liceale, medii de cultură generală – 127 persoane (14,9%), secundar profesionale – 110 persoane (12,9%), medii de specialitate – 61 persoane (7,1%), superioare – 116 persoane (13,6%).
            Din totalul absolvenţilor 66,3% sunt tineri cu vîrsta cuprinsă între 16-29 ani (782 persoane), 69,1% femei (815 persoane), 59,5% persoane domiciliate în localităţile rurale  (702 persoane), 2,8% cu dizabilități (33 persoane).
            Majoritatea persoanelor care au urmat un curs de formare profesională (54,2%) au fost instruiţi în altă localitate – 640 persoane, iar ceilalţi (45,8%) au fost instruiţi la locul de trai – 540 persoane.
            În I semestru curent, 393 cursanţi au efectuat naveta pentru a se deplasa la locul de instruire, 346 persoane au beneficiat de plata transportului tur-retur. Au beneficiat de bursă 741 cursanţi.
            Cele mai solicitate profesii pentru instruire în semestrul I al anului 2018 au fost: bucătar – 253 persoane absolvente (21,4% din total absolvenţi), frizer – 203 persoane (17,2% din total absolvenţi), contabil – 95 persoane (8,1% din totalul de absolvenţi).
            În secţiunea instituţiilor de învăţămînt, pe parcursul I semestru al anului 2018, şomerii au fost instruiţi în cadrul: AO „Insula Speranţelor” (Chişinău); SRL Miracol (mun. Bălţi); Centrul Didactic de Instruire a Tineretului (UTAG); Școala Profesională nr.7 (Chișinău); SRL Alsedar-Studio (Soroca); Centrul de Instruire și Producție (Bălți); Școala Profesională nr. 1 (Cahul); Colegiul Tehnologic (Chișinău) etc.
            Persoanele interesate să urmeze un curs de formare profesională pot să se adreseze la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Munca în a cărei rază au viza de domiciliu. Datele de contact ale agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de munca pot fi  accesate la adresa electronică: http:www.anofm.md/network/agency.
            Informaţie utilă pentru persoanele care solicită susţinere la plasarea în cîmpul muncii poate fi găsită pe site-ul www.anofm.md sau primită operativ la Centrul de Apel – Piaţa Muncii, tel. 0-8000-1000, (orele: 08:30-15:30, de luni pînă vineri), apel gratuit din orice localitate a Republicii Moldova. De asemenea, informaţii despre posibilităţile de angajare, locurile vacante pe piaţa muncii şi condiţiile de ocupare ale acestora sunt publicate pe portalul www.angajat.md.