Colaboratorii ANOFM își îmbunătățesc capacităţile privind furnizarea procedurii de ghidare în carieră a diferitor categorii de beneficiari, în cadrul unui program de instruire
În perioada 28-29 noiembrie 2019 se desfășoară programul de instruire a colaboratorilor Agenţiei Naţionale și a subdiviziunilor teritoriale pentru ocuparea forţei de munca (STOFM), cu genericul „Servicii calitative de ghidare în carieră prin aplicarea Platformei electronice CCP” în vederea dezvoltării abilităţilor şi consolidării capacităţilor privind furnizarea procedurii de ghidare în carieră a diferitor categorii de beneficiari.
Obiectivele urmărite în cadrul programului de formare: identificarea realizărilor şi dificultăţilor cu care s-au confruntat angajaţii STOFM în procesul de aplicare a Platformei electronice CCP (Cognitrom Career Planner); dezvoltarea abilităţilor de aplicare a Platformei electronice CCP în procesul de ghidare în carieră a diferitor categorii de beneficiari.
Participanții vor îmbunătăți serviciile de ghidare în carieră axate pe utilizarea platformei CCP şi depăşirea dificultăţilor, aplicarea Platformei electronice CCP pentru ghidarea în carieră a tinerilor şi a persoanelor în căutarea unui loc de munca, cît și a şi persoanelor din medii social vulnerabile. Totodată vor însuși cum să creeze parteneriate locale pentru ghidarea în carieră a diferitor categorii de beneficiari.
Acest eveniment este organizat în comun cu Proiectul „Reconceptualizarea Orientării Profesionale şi Consilierii în Carieră” (REVOCC), implementat de Centrul pentru Educaţie Antreprenorială şi Asistenţă în Afaceri (CEDA).