Agenția Națională Pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM)

Astăzi: 15 Decembrie 2019 17:44

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a organizat un seminar de informare şi instruire în mun. Bălţi...

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a organizat un seminar de informare şi instruire în mun. Bălţi...

Recent 42 de angajaţi ai agenţiilor de ocupare a forţei de muncă din zona de Nord a republicii au participat la un seminar de informare şi instruire în mun. Bălţi, organizat de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.



Urmare a vizitei de studiu în Paga (Republica Cehia) a unui grup de specialişti din cadrul Agenţiei Naţionale, efectuată între 18-24 octombrie 2009, care au studiat experienţa şi mecanismele de sprijin a reintegrării migranţilor prin intermediul politicii active a ocupării forţei de muncă şi formare profesională, seminarul a avut drept scop diseminarea informaţiei şi a practicilor internaţionale ce ţin de migaraţia legală.



Desfăşurat în comun cu Misiunea Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţieîn Republica Moldova în cadrul Proiectului „Suport managementului migraţiei în Moldova cu accent asupra migraţiei forţei de muncă”, seminarul a reliefat o tematică de actualitate pentru agenţiile teritoriale de ocupare a forţei de muncă.



Conform agendei moderatorul seminarului, dl Ion Holban, director general interimar al Agenţiei Naţionale a axat atenţia celor prezenţa asupra următoarelor aspecte:



· Sistemul de revenire şi reintegrare a migranţilor în Republica Moldova (Petru Pîrău, Misiunea OIM în Moldova);



·   Experienţa Republicii Cehia privind integrarea pe piaţa muncii a persoanelor rămase fără un loc de muncă (Valentina Lungu, Agenţia Naţională);



·   Sistemul informaţional al pieţei muncii din Republica Cehia (Alexei Racu, Agenţia Naţională);



·   Sistemul de instruire profesională a adulţilor din Republica Cehia (Ion Holban, Agenţia Naţională).



 Sesiunea de întrebări şi răspunsuri a oferit posibilitatea celor prezenţi să identifice unele aspecte de interes pentru auditoriu, să-şi expună viziunea asupra celor prezentate de colegi, cât şi să abordeze problemele de fond ce ţin de oportunităţile şi  specificul de reintegrare a migranţilor pe piaţa forţei de muncă din ţară.



 Un loc aparte pe agenda seminarului a revenit şi chestiunii referitor la cerinţele actuale privind managementul de personal, stipulate în prevederile art. 34 - 36 din Legea RM nr. 158-XVI din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.



 Prezentarea făcută la această temă (Anatol Iaţuc, Agenţia Naţională) a oferit detalii ce ţin de stipulările Regulamentului cu privire la evaluarea performanţei funcţionarilor publici, atribuţiile şi obligaţiile acestora, factorii implicaţi în procesul de evaluare a performanţelor profesionale ale funcţionarilor publici, criteriile şi calificativele de evaluare , etc.