Agenția Națională Pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM)

Astăzi: 30 Mai 2020 04:19

Instruirea agenților de outreach, în cadrul unui atelier de lucru

Instruirea agenților de outreach, în cadrul unui atelier de lucru

Astăzi, 28 februarie, se desfășoară atelierul de lucru „Instruirea agenților de outreach”, eveniment organizat în comun cu Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova (CNTM), cu suportul financiar al Organizaţiei Internaţionale a Muncii (ILO).
 
Outreach-ul presupune activități, servicii sau programe care sunt puse în aplicare pentru a (re) conecta tinerii la piața forței de muncă. Outreach-ul include: intervenții pentru identificarea, contactarea și implicarea tinerilor inactivi sau șomeri și furnizarea de servicii sau sprijin livrate în proximitatea acestora.
 
În deschiderea evenimentului Lungu Valentina, director adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a menționat importanța integrării tinerilor pe piaţa muncii, ce prezintă un obiectiv important pentru mai multe țări europene, inclusiv pentru Republica Moldova, unde ANOFM are rolul în realizarea strategiilor locale de intervenţie pentru identificarea tinerilor NEET şi antrenarea acestora în măsuri de ocupare a forţei de muncă.” La fel, a mulțumit tuturor celor prezenți pentru colaborare și implicare în realizarea acestui obiectiv.

Participanții vor fi instruiți de către Roman Banari, secretar general al CNTM privind tinerii NEET (tineri inactivi, care nu fac parte din populaţia ocupată, nu studiază/învaţă)  în Republica Moldova, cine sunt aceștia caracteristicile tinerilor NEET inactivi și șomeri, structura tinerilor NEET după nivelul de educație și statutul familiar.
Violeta Vrabie, coordonator proiect ILO va prezenta măsurile de identificare a tinerilor NEET, inclusiv agenții vor participa la un exercițiu practic pentru identificarea tinerilor NEET
 
Cristafovici  Tatiana, specialist principal Direcția implementarea politicii de ocupare ANOFM va prezenta măsurile de promovare a ocupării forței de muncă ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă implementate prin intermediul subdiviziunilor teritoriale: servicii de ocupare (informarea privind piața muncii, ghidarea în carieră, intermedierea muncii) și măsuri active de ocupare (formarea profesională prin cursuri, instruirea la locul de muncă în cadrul unității, stagii profesionale).
 
La finalul atelierului de lucru, participanții vor lucra în grup privind planificarea strategiilor locale de intervenție în vederea asigurării procesului de implementare a proiectului „Încadrarea tinerilor NEETs în câmpul muncii”
 
Amintim că la data de 17 februarie curent, s-a desfășurat atelierul de lucru  „Rolul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă în realizarea strategiilor locale de intervenţie pentru identificarea tinerilor NEET şi antrenarea acestora în măsuri de ocupare a forţei de muncă”, în cadrul căruia ANOFM și CNTM au semnat un Acord de colaborare, în scopul edificării și dezvoltării unui parteneriat continuu și eficient în vederea promovării politicilor de tineret, politicilor de ocupare a forței de muncă și creșterii gradului de reintegrare profesională tinerilor.