Agenția Națională Pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM)

Today: 06 June 2020 00:28

ANOFM a semnat un acord de cooperare cu Asociaţia Obştească „Green Nations”

ANOFM a semnat un acord de cooperare cu Asociaţia Obştească „Green Nations”

Astăzi, 20 mai 2020, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a semnat un acord de cooperare cu Asociaţia Obştească „Green Nations”
Scopul prezentului Acord constă în crearea condiţiilor administrative, de reglementare, tehnice şi organizaţionale necesare pentru a asigura implementarea efectivă a Programului European de Dezvoltare a Apiculturii din Republica Moldova (PEDAM), în general, şi inclusiv a elementelor sociale ale acestuia, în partea ce vizează instruirea, încadrarea în câmpul muncii şi dezvoltarea afacerilor apicole a persoanelor cu dizabilităţi, a tinerilor rămaşi fără ocrotire părintească şi celor care au crescut fără părinţi.
 
Dna Raisa Dogaru, director ANOFM a subliniat importanţa relaţiilor de parteneriat dintre autorităţile publice şi societatea civilă în vederea fructificării iniţiativelor de dezvoltare a educaţiei, afacerilor şi încadrării în câmpul muncii a persoanelor care necesită suport.
 
Pe de altă parte, Denis Cernomoreţ, preşedintele Asociaţiei Obştești „Green Nations” a menționat necesitatea dezvoltării afacerilor apicole şi localităţilor rurale, creând soluţii în educaţia și sprijinul persoanelor cu dizabilităţi și a tinerilor rămaşi fără ocrotire părintească, cît și încurajarea dezvoltării afacerilor acestora şi ulterior încadrarea în câmpul muncii.
 
Informăm că astăzi, 20 mai  este marcată Ziua mondială a albinelor, instituită de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în anul 2017, la propunerea Asociaţiei Apicultorilor din Republica Slovenia