Agenția Națională Pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM)

Today: 19 September 2019 23:21

Activităţi în teritoriu destinate persoanelor social-vulenerabile...

Activităţi în teritoriu destinate persoanelor social-vulenerabile...

 Pentru a veni în ajutorul persoanelor social-vulnerabile Agenţia de ocupare a forţei de muncă UTA Găgăuzia a desfăşurat recent în or. Comrat un seminar tematic referitor la situaţia creată pe piaţa forţei de muncă din regiune şi acordarea ajutorul social.



Conform Planului de activităţi cu categoriile social-vulnerabile pentru participare la seminar au fost selectate grupele de părinţi solitari cu copii minori şi invalizii de gradul II –III.



Scopul seminarului a fost îmbunătăţirea situaţiei persoanelor vulnerabile şi sporirea şanselor de angajare în câmpul muncii a acestei categorii a populaţiei.



În cadrul seminarului participanţii au fost antrenaţi la îndeplinirea CV, au discutat diverse aspecte ce ţin de conţinutul unei scrisori de intenţie, cât şi cele mai frecvente întrebări care vin din partea angajatorii pentru a motiva refuzul oferirii unui loc de muncă.



În final participanţii la seminar au elaborat planuri individuale de mediere a muncii şi au beneficiat de consultanţă psihologică şi juridică.



Totodată s-a desfăşurat şi o sesiune practică privind dezvoltarea gândirii pozitive.